Nu e nevoie de planuri prea amănunțite pentru a pune la colecția de amintiri o priveliște revigorantă, vie și plină de calm.
De pe Vârful Mălâia, Lacul Vulturilor parcă strălucește într-o lumină aparte, iar Ciucașul apare altfel decât în pozele obișnuite de pe Instagram. E și normal, doar Vârful Mălâia nu e cea mai mainstream destinație. Cu o înălțime de 1662 m Vârful Mălâia este acoperit de fragmente de rocă, iar din loc în loc sunt semne ale naturii vii, arbuști care adaugă culoare locului.
De ce nu se înghesuie lumea pe acest vârf? Nu știm, ne place doar să credem că locurile speciale nu sunt cutreierate de toată lumea. Și e foarte bine așa. Altfel ar fi mai greu să ne bucurăm de liniște deplină într-un petic de natură care surprinde perfect esența prezentului.
Aici, acum.
Respiră, admiră.
Fii.
Călătoria spre Mălâia nu se rezumă doar la destinație. Fiecare potecă îndeamnă la deschidere și destindere. Cel puțin așa e pentru noi. Niciun drum spre Mălâia n-a semănat cu altul. E culme mereu prietenoasă, niciodată plictisitoare pe care o luăm la pas de fiecare dată când avem nevoie să ne reamintim că există frumos și bine, trebuie doar să știm să privim.
Trasee spre Vârful Mălâia
Există multe trasee marcate, toate spectaculoase.
Una dintre cele mai ușoare căi pentru vârful Mălâia este pe un traseu de aproximativ o oră și jumătate, care are un nivel de dificultate ușoară, iar distanța este de 2,5 km.
Poată Vânturilor 1490 m – Vârful Mălâia 1662 m – Fețele Mălâia
Pentru un drum mai lung, traseul Dosul Muntelui 1410 m – Vârful Bocârnea 1657 m – Poarta Vânturilor 1490 m – Vârful Mălaia 1662 m – Șaua (culmea) Blojii 1470 m e numai bun.
Gata de drum?